vineri, 6 ianuarie 2023

Digitalizarea ANAF: Modificarea Codului de Procedura Fiscala

În Monitorul oficial nr. 1272/2022 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 188/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, in vigoare de la 29 decembrie 2022.

Reforma ANAF va fi implementată şi prin intrarea în vigoare a cadrului legal modificat în domeniul de activitate al structurilor de inspecţie fiscală şi vizează consolidarea capacităţii şi eficacităţii structurilor de control fiscal, pentru a preveni frauda fiscală naţională şi transfrontalieră şi evaziunea fiscală prin identificarea timpurie şi ţintită a riscurilor fiscale majore.

PNRR este o oportunitate unică pentru dezvoltarea digitală a administraţiei fiscale, pentru implementarea de concepte noi, inovative, care să modifice sau să influenţeze paradigma de funcţionare a instituţiei şi să faciliteze tranziţia către o interacţiune preponderent digitală, atât în procesele care implică interacţiuni externe instituţiei, cât şi în procesele interne ale acesteia.

Dintre modificarile aduse Codului de procedură fiscală amintim:

1. Dosarul administrativ al acţiunii de control fiscal este totalitatea documentelor şi informaţiilor care stau la baza constatărilor organului de control fiscal din punct de vedere faptic şi legal, precum şi cele emise în legătură cu administrarea mijloacelor de probă.

2. Dosarul fiscal este ansamblul documentelor şi informaţiilor primite sau elaborate, deţinute de organul fiscal în legătură cu activitatea de administrare a creanţelor fiscale ale unui contribuabil/plătitor.

3. Organul fiscal are obligaţia ca, la cererea scrisă a contribuabilului/plătitorului supus unei acţiuni de control fiscal, să pună la dispoziţia acestuia dosarul administrativ al acţiunii de control fiscal. Acolo unde este cazul, documentele/informaţiile sunt anonimizate pentru a se asigura confidenţialitatea datelor cu caracter personal şi secretul fiscal.

4. În cadrul criteriilor generale în funcţie de care se stabileşte clasa/subclasa de risc fiscal se vor avea în vedere inclusiv criteriile de natură economică.

5. Clasa/Subclasa de risc fiscal se comunică contribuabilului, la cererea acestuia, prin orice mijloc de comunicare care asigură dovada primirii informaţiei, cu excepţia cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la această informaţie. (intra in vigoare in 1.01.2026).

6. Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când sunt necesare documente/informaţii pentru clarificarea situaţiei fiscale, organul fiscal indică şi documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte, atunci când acestea nu sunt deţinute de organul fiscal.

7. Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris. În cerere, organul fiscal trebuie să specifice natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate, atunci când acestea nu sunt deţinute de organul fiscal.

8. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul organului fiscal se poate realiza prin transmiterea acestora prin poştă, cu confirmare de primire, prin depunerea la registratura organului fiscal sau prin mijloacele electronice de transmitere la distanţă.

9. Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind sursele de venit ale persoanelor fizice. Organele fiscale locale şi organul fiscal central încheie protocolul denumit «Protocol de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen», care se transmite prin sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/ANAF.

10. În procedura de control fiscal ori de soluţionare a contestaţiei, cererile, înscrisurile sau orice alte documente pot fi transmise de contribuabili/plătitori, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, ori prin poştă, cu confirmare de primire sau prin poşta electronică la adresa de e-mail indicată de organul de control sau de soluţionare a contestaţiei ori depuse la registratura organului fiscal competent. În mod similar, organul de control sau de soluţionare a contestaţiei poate transmite solicitări, înscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, ori prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin poşta electronică la adresa de e-mail indicată de contribuabil/plătitor.

11. Activitatea de inspecţie fiscală efectuată de organul fiscal central se organizează în baza programelor întocmite la nivel central.

12.  Legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu pot fi prezentate şi prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanţă. În cazul organului fiscal central, prezentarea legitimaţiei de inspecţie şi a ordinului de serviciu se realizează conform procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control ori de câte ori există obligaţia ţinerii acestuia şi inspecţia fiscală se desfăşoară în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului.

13. In cazul creanţelor administrate de organul fiscal central, organele de inspecţie fiscală au competenţă de efectuare a inspecţiei fiscale pe întreg teritoriul ţării.

14. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, selectarea contribuabililor/plătitorilor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul de inspecţie fiscală competent, în funcţie de nivelul riscului. Nivelul riscului se stabileşte pe baza analizei de risc. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru efectuarea acţiunii de inspecţie fiscală se efectuează la nivelul aparatului central al ANAF, în funcţie de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc.

Prin excepţie, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, contribuabilii/plătitorii pot fi selectaţi în mod aleatoriu pentru efectuarea unei acţiuni de inspecţie fiscală. Termenii şi condiţiile în care se realizează selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAF. Într-un an calendaristic, procentul maximal de contribuabili/plătitori selectaţi în mod aleatoriu nu poate depăşi 10% din totalul contribuabililor/plătitorilor selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale în anul respectiv. Depăşirea procentului de 10% reprezintă abatere disciplinară, iar conducătorul structurii de inspecţie fiscală are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a persoanelor vinovate.

15.  Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul inspecţiei fiscale.

Pentru contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate în scopul reanalizării de către aceştia a situaţiei fiscale şi, după caz, de a depune sau de a corecta declaraţiile fiscale.

Prin notificare se comunică contribuabilului/plătitorului că în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării are posibilitatea să depună sau să corecteze declaraţiile fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul de inspecţie fiscală nu întreprinde nicio acţiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecţiei fiscale.

Depunerea sau corectarea declaraţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor nu împiedică selectarea pentru efectuarea inspecţiei fiscale, însă numai după împlinirea termenului de 30 de zile.

După împlinirea termenului de 30 de zile contribuabilii/plătitorii cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificaţi sunt supuşi obligatoriu unei inspecţii fiscale sau unei verificări documentare.

Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor, precum şi procedura de notificare se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

16. Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde si posibilitatea depunerii sau corectării declaraţiei de impunere aferentă perioadelor şi creanţelor fiscale ce vor face obiectul inspecţiei fiscale, până la data începerii inspecţiei fiscale.

17. Data începerii inspecţiei fiscale este data menţionată în registrul unic de control dacă există obligaţia ţinerii acestuia şi inspecţia se desfăşoară în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului. În cazul contribuabilului/plătitorului care nu ţine sau nu prezintă organului de inspecţie fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal de constatare se semnează de către organul de inspecţie fiscală şi de către contribuabil/plătitor şi se înregistrează la registratura contribuabilului/plătitorului ori de câte ori există o astfel de registratură.

În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului şi nu poate începe în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data prevăzută în aviz, contribuabilul/plătitorul este înştiinţat, în scris, asupra noii date de începere a inspecţiei fiscale.

În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară la sediul organului de inspecţie fiscală, data începerii inspecţiei fiscale este data prevăzută în aviz. Dacă inspecţia fiscală nu poate începe la data prevăzută în aviz, cel târziu la data împlinirii acesteia, contribuabilul/plătitorul este înştiinţat, în scris, asupra noii date de începere a inspecţiei fiscale.

18.  Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, la sediul organului de inspecţie fiscală.

19. Din iniţiativa organului de inspecţie fiscală sau la solicitarea motivată a contribuabilului/plătitorului, inspecţia fiscală se poate desfăşura în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului. Cererea contribuabilului/plătitorului se soluţionează în termen de maximum 3 zile de la înregistrare. În cazul în care cererea nu este soluţionată în termenul de 3 zile, aceasta se consideră acceptată tacit. Schimbarea locului de desfăşurare a inspecţiei fiscale se poate realiza şi pe parcursul inspecţiei fiscale. Contribuabilul/Plătitorul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale. Dacă nu există sau nu poate fi pus la dispoziţie un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se desfăşoară la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul/plătitorul.

20. În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară la sediul organului fiscal, aceasta se realizează în timpul programului de lucru al organului fiscal. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al organului fiscal, dacă nu este necesară prezenţa contribuabilului/plătitorului, cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală.

21. În cazul în care contribuabilul/plătitorul nu a fost informat cu privire la finalizarea verificării unei perioade fiscale şi a unui tip de obligaţie fiscală, acesta poate solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală de efectuare a inspecţiei fiscale.

La cererea contribuabilului/plătitorului, decizia de impunere provizorie se emite şi se comunică în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, în cazul marilor contribuabili, sau în termen de cel mult 5 zile lucrătoare pentru ceilalţi contribuabili/plătitori, în scopul stingerii obligaţiilor fiscale suplimentare.

În situaţia în care decizia de impunere provizorie nu se emite şi nu se comunică în termen, contribuabilul / plătitorul nu datorează dobânzi şi penalităţi de nedeclarare începând din ziua următoare împlinirii termenului de emitere şi comunicare şi până la data la care decizia a fost comunicată contribuabilului/plătitorului.

22. Controlul inopinat se efectuează de către organele de inspecţie fiscală şi organele fiscale competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale.

23. Competenţa, obiectul şi regulile de efectuare a controlului antifraudă

Controlul antifraudă se efectuează de către funcţionarii publici din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală pe întreg teritoriul ţării, în baza analizei de risc.

Controlul antifraudă are ca obiect prevenirea şi combaterea fraudei şi evaziunii fiscale. Organele de control antifraudă fiscală exercită activităţi de control operativ, fără informarea prealabilă a contribuabilului/plătitorului cu privire la efectuarea controlului.

Prin excepţie, organele de control antifraudă fiscală pot efectua controlul antifraudă fără existenţa unei analize de risc în următoarele cazuri:

a) atunci când, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată încălcări ale legislaţiei fiscale care impun o intervenţie imediată;
b) în mod excepţional, în vederea efectuării unor acţiuni de control cu caracter specific, în scopul prevenirii şi combaterii fraudei şi/sau evaziunii fiscale.

Contribuabilul/Plătitorul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită pentru efectuarea controlului antifraudă.

24. La finalizarea controlului antifraudă se încheie proces-verbal de control, în condiţiile legii. Un exemplar al procesului-verbal de control se comunică contribuabilului/plătitorului.

25. Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, se efectuează următoarele activităţi preliminare:

a) analiza de risc de către structura de la nivelul aparatului central al ANAF în vederea stabilirii riscului aferent persoanelor fizice de neconformare la declararea veniturilor impozabile. Riscul aferent unei persoane fizice de neconformare la declararea veniturilor impozabile reprezintă diferenţa semnificativă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică şi/sau de plătitori pentru aceeaşi perioadă impozabilă. Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică şi/sau de plătitori este o diferenţă mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei;
b) notificarea, în scris, a persoanelor fizice identificate cu risc fiscal potrivit lit. a), înainte de selectarea pentru verificarea situaţiei fiscale personale, că au posibilitatea de a reanaliza situaţia fiscală personală, inclusiv de a depune sau de a corecta declaraţiile fiscale;
c) selectarea persoanelor fizice ce urmează a fi supuse verificării situaţiei fiscale personale efectuate la nivelul aparatului central al ANAF, în funcţie de nivelul riscului stabilit. Nivelul riscului se stabileşte pe baza analizei de risc.

Prin excepţie, persoanele fizice pot fi selectate în mod aleatoriu pentru efectuarea unei verificări a situaţiei fiscale personale. Termenii şi condiţiile în care se realizează selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAF. Într-un an calendaristic, procentul maximal de persoane fizice selectate în mod aleatoriu nu poate depăşi 10% din totalul persoanelor fizice selectate pentru efectuarea verificării situaţiei fiscale personale în anul respectiv. Depăşirea procentului de 10% reprezintă abatere disciplinară, iar conducătorul structurii de verificare a situaţiei fiscale personale are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a persoanelor vinovate.

26. Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul verificării situaţiei fiscale personale.

Pentru persoanele fizice identificate cu risc fiscal, organul competent cu efectuarea verificării situaţiei fiscale personale transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării de către acestea a situaţiei fiscale şi, după caz, de a depune sau de a corecta declaraţiile fiscale.

Prin notificare se comunică persoanei fizice că în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării are posibilitatea depunerii sau corectării declaraţiei fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul fiscal central nu întreprinde nicio acţiune în vederea selectării pentru verificarea situaţiei fiscale personale.

Depunerea sau corectarea declaraţiei fiscale de către persoana fizică nu împiedică selectarea pentru verificarea situaţiei fiscale personale, însă numai după împlinirea termenului de 30 de zile.
 
După împlinirea termenului de 30 de zile persoanele fizice cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificate sunt supuse obligatoriu unei verificări a situaţiei fiscale personale sau unei verificări documentare.

Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor, precum şi procedura de notificare se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

27. Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului / plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale.

Verificarea documentară se efectuează de către organele de inspecţie fiscală, organele de control antifraudă fiscală şi organele fiscale competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale.

Organele de control antifraudă fiscală au competenţă în efectuarea verificării documentare pe întreg teritoriul ţării.

Verificarea documentară se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale.

Stabilirea perioadelor care sunt supuse verificării documentare se efectuează de organul fiscal competent în funcţie de riscul fiscal identificat. Pot fi supuse verificării documentare perioade determinate din cadrul uneia sau al mai multor perioade impozabile.

Operaţiunile şi documentele ce sunt supuse verificării documentare se selectează de organul fiscal competent a efectua controlul. Pot face obiectul verificării documentare una sau mai multe operaţiuni realizate într-o perioadă determinată, după caz.

În cadrul verificării documentare efectuate de către organele fiscale competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale se utilizează metodele indirecte de stabilire a veniturilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu