luni, 16 ianuarie 2023

Modificarea normelor metodologice de aplicare a legii concediului paternal

În Monitorul oficial nr. 6/2023 a fost publicata Hotărârea nr. 1577/2022 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, in vigoare de la 04 ianuarie 2023.

Titularul dreptului la concediu paternal, prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, cu durata de 10 zile lucrătoare, este tatăl copilului nou-născut, respectiv al copiilor nou-născuţi, în cazul sarcinilor multiple, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, indiferent dacă copilul/copiii, în cazul sarcinilor multiple, este/sunt născut/născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau este adoptat/sunt adoptaţi de titularul dreptului.

Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adresează în scris angajatorului, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului/copiilor, în cazul sarcinilor multiple. Acesta are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare în vederea acordării concediului paternal.

Indemnizaţia se plăteşte din fondul de salarii al angajatorului şi se include în veniturile impozabile ale lucrătorului.

În cazul în care tatăl copilului nou-născut satisface serviciul militar în calitate de militar în termen, potrivit legii, el are dreptul la o permisie de 10 zile lucrătoare, ce se acordă de unitatea militară. Permisia se acordă şi în cazul în care tatăl care îndeplineşte obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen solicită acordarea acestei permisii în vederea recunoaşterii paternităţii, întocmită în condiţiile legii.

Tatăl copilului nou-născut, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, are dreptul la un concediu paternal plătit de 15 zile lucrătoare, prin majorarea duratei concediului paternal de 10 zile lucrătoare cu încă 5 zile lucrătoare, dacă a obţinut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.  Dreptul la majorarea duratei concediului paternal se acordă pentru fiecare copil nou-născut, respectiv pentru fiecare naştere în cazul sarcinilor multiple pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când este acesta obţinut.

Cursurile de puericultură se pot desfăşura în perioada de sarcină a mamei sau după naşterea copilului în cabinetul medicului de familie al tatălui sau în cadrul unităţilor sanitare sau altor unităţi de profil care organizează astfel de cursuri. În cazul în care tatăl are studii de specialitate, respectiv este medic sau asistent medical, nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obţinerea atestatului.

Acordarea concediului de lăuzie neefectuat se face de angajatorul la care tatăl îşi desfăşoară activitatea, la cererea acestuia, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de tată al copilului nou-născut, precum şi a certificatului de deces al mamei şi, după caz, a certificatului de concediu de lăuzie al mamei în situaţia în care acesteia i s-a eliberat un certificat de acest fel.

În cazul decesului mamei copilului, în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl copilului beneficiază, după caz, de următoarele drepturi:

a) indemnizaţie egală cu indemnizaţia de maternitate, cuvenită mamei decedate, calculată potrivit prevederilor art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, acordată în cazul în care tatăl nu îndeplineşte stagiul de asigurare pentru a beneficia de dreptul la concediu medical;

b) indemnizaţie stabilită în condiţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, acordată în cazul în care acesta îndeplineşte stagiul de asigurare pentru a beneficia de dreptul la concediu medical.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu