In Monitorul oficial nr. 854 / 2018 a fost publicata Ordonanţa de urgenţă nr. 89/2018 privind unele
măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative.
Potrivit acestei ordonante, incepand cu data de 1 noiembrie 2018 se va aplica cota de TVA redusa de 5% asupra bazei de impozitare pentru următoarele:
- servicii constând în permiterea accesului la castele,
muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi
arheologice, grădini zoologice şi botanice, bâlciuri, parcuri de distracţii şi
parcuri recreative ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9321 şi
9329, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN,
actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr.
337/2007, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, evenimente sportive,
cinematografe, altele decât cele scutite;
In Monitorul oficial nr. 854 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 2343/2018 pentru completarea
Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.
1.155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a
unor acte administrative fiscale şi procedurale.
Potrivit acestui ordin in categoria actelor administrative fiscale şi procedurale, emise de către
organele fiscale centrale şi tipărite prin intermediul centrului de imprimare
masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal
central, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, se introduce si notificarea privind
destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din
salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de
cult.
In Monitorul oficial nr. 854 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 2323/2018 pentru aprobarea
termenului de emitere şi transmitere a deciziilor de impunere privind stabilirea
contribuţiilor de asigurări sociale datorate de persoanele fizice pentru anii
2016 şi 2017.
Potrivit acestui ordin, până la
data de 30 octombrie 2018, organul fiscal central competent stabileşte
obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale datorate de
persoanele fizice pentru anii fiscali 2016 şi 2017, emite şi transmite deciziile
de impunere anuală pentru aceste obligaţii.
In Monitorul oficial nr. 829 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 135/2018 pentru aprobarea Normelor
privind organizarea şi desfăşurarea examenului de competenţă profesională.
In Monitorul oficial nr. 821 / 2018 a fost publicat Hotărârea nr. 751/2018 pentru stabilirea
categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din
salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de
încadrare.
Potrivit acestei hotarari persoanele
care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt
încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, de oricare tip prevăzut de
art. 86 alin. (2) din Legea nr.
448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază, pentru
activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru, de un spor de 15%
din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de
încadrare, prevăzut la art.
22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice.
In Monitorul oficial nr. 820 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 1986/2018 pentru modificarea
Procedurii pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 841 din
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi
protecţiei sociale nr. 342/2009.
In Monitorul oficial nr. 812 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3903/1295/2018 pentru aprobarea
Procedurii privind structura şi periodicitatea transmiterii între Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a
informaţiilor cuprinse în declaraţiile fiscale privind persoanele fizice care au
calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, a
informaţiilor referitoare la declararea/achitarea contribuţiei, precum şi a
informaţiilor referitoare la persoanele fizice prevăzute la art. 224 alin. (1)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, înregistrate în
Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din
asigurările de sănătate.
In Monitorul oficial nr. 806 / 2018 a fost publicata Hotărârea nr. 7/2018 privind susţinerea
examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant
fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2018.
In Monitorul oficial nr. 797 / 2018 a fost publicata Hotărârea nr. 714/2018 privind drepturile şi
obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada
delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în
interesul serviciului.
In Monitorul oficial nr. 792 / 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3067/2018 pentru completarea unor
reglementări contabile.
Acest ordin modifica Reglementările contabile privind
situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, pentru punerea in aplicare a Legii nr. 163/2018 referitoare la repartizarea trimestrială a
profitului către acţionari sau asociati.
Repartizarea trimestrială a
profitului către acţionari sau asociaţi se poate efectua opţional, în cursul
exerciţiului financiar, în limita profitului contabil net realizat trimestrial,
plus eventualele profituri reportate şi sume retrase din rezerve disponibile în
acest scop, din care se scad orice pierderi reportate şi sume depuse în rezerve
în conformitate cu cerinţele legale sau statutare, respectiv pe baza situaţiilor
financiare interimare aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau
asociaţilor, după caz.
Astfel, entităţile care au optat, potrivit legii, să repartizeze dividende în cursul exerciţiului financiar evidenţiază acea repartizare în contul 463 «Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar» (articol contabil 463 «Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar» = 456 «Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul»).
Dividendele repartizate astfel se regularizează pe seama dividendelor distribuite pe baza situaţiilor financiare anuale aprobate potrivit legii (articol contabil 457 «Dividende de plată» = 463 «Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar»).
Entităţile care au optat pentru repartizarea trimestrială de dividende, întocmesc situaţii financiare interimare formate din bilanţ şi contul de profit şi pierdere. Aceste componente au aceeaşi structură cu cea aplicabilă situaţiilor financiare anuale întocmite conform prezentelor reglementări. Veniturile şi cheltuielile astfel raportate se stabilesc cumulat de la începutul exerciţiului financiar până la finele trimestrului pentru care entitatea a optat să repartizeze dividende.
Situaţiile financiare interimare se întocmesc utilizând politicile contabile aplicate de entitate la data întocmirii acestora. Situaţiile financiare interimare sunt însoţite de politicile contabile semnificative.
Situaţiile financiare interimare reprezintă situaţii financiare cu scop special, fiind destinate repartizării de dividende în cursul exerciţiului financiar.
În vederea întocmirii situaţiilor financiare interimare se procedează la efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, şi a evaluării acestor elemente, potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Rezultatele inventarierii şi ale evaluării efectuate cu această ocazie se înregistrează în contabilitatea entităţii, potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Situaţiile financiare interimare se întocmesc pe baza balanţei de verificare în care sunt cuprinse rezultatele inventarierii.
Situaţiile financiare interimare se întocmesc în limba română şi în moneda naţională. Acestea sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând:
- numele şi prenumele persoanei care le-a întocmit, înscrise în clar;
- calitatea acesteia (director economic, contabil-şef sau altă persoană desemnată prin decizie scrisă de administrator, persoană autorizată potrivit legii, membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România);
- numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.
Situaţiile financiare interimare se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora de către adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor.