marți, 5 octombrie 2021

Modificarea procedurii de acordare a asistenței realizate de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central în vederea completării și/sau depunerii, precum și transmiterii declarației unice

In Monitorul oficial nr. 885/2021 a fost publicat Ordinul nr. 966/1.208/2021 pentru modificarea alin. (1) al art. 5 din Procedura de acordare a asistenței realizate de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central în vederea completării și/sau depunerii, precum și transmiterii declarației unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.938/4.735/2018.

Potrivit Codului de procedura fiscala, organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central acordă asistență în vederea completării și/sau depunerii declarației unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal în localitatea în care își are sediul organul fiscal local și nu există o unitate teritorială a A.N.A.F. Declarația astfel completată se transmite organului fiscal central competent în administrarea contribuabilului, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, fie de contribuabil, fie de organul fiscal local.

Prin acest ordin se extinde perioada in care funcționarul cu atribuții de asistență din cadrul organului fiscal central sau un alt funcționar din cadrul organului fiscal central va fi prezent la sediul organului fiscal local, de la 15 martie pana la împlinirea termenului de depunere a declarației unice, prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale

In Monitorul oficial nr. 883/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.059/2021 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale, in vigoare de la 14 septembrie 2021. La data intrării în vigoare a acestui ordin se abrogă Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.733/2018 privind componența și funcționarea Comisiei fiscale centrale.

Comisia fiscală centrală (Comisia) este un organ colegial din cadrul Ministerului Finanțelor, denumit în continuare MF, abilitată să asigure, în temeiul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și al art. 6 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aplicarea unitară a legislației fiscale și procedural-fiscale.

Comisia își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Finanțelor (MF) și este coordonată de secretarul de stat din MF care răspunde de politicile și legislația fiscală, în calitate de președinte al acesteia.

Comisia fiscală centrală are responsabilități de emitere a deciziilor cu privire la aplicarea dispozițiilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, legislației subsecvente acestora, precum și a legislației a cărei aplicare intră în sfera de competență a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Comisia adoptă soluții fiscale prin emiterea de decizii în situația în care:

a) există opinii contrare formulate de către două sau mai multe structuri din cadrul MF sau de către o structură din cadrul MF și de către o structură din cadrul aparatului central al ANAF cu privire la interpretarea prevederilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, a legislației subsecvente acestora, precum și a legislației a cărei aplicare intră în sfera de competență a ANAF, denumită în continuare legislație fiscală și procedural-fiscală;

b) există aplicare neunitară a legislației prevăzute la lit. a) de către organele fiscale competente;

c) există conflict de competență între organul fiscal central și o instituție publică ce administrează creanțe fiscale, astfel cum se prevede la art. 41 alin. (5) din Codul de procedură fiscală;

d) există conflict de competență între organele fiscale locale sau între organul fiscal central și un organ fiscal local, astfel cum se prevede la art. 43 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în cazul în care acesta nu se poate soluționa pe cale amiabilă.

Sesizarea Comisiei se face de către:

a) structura din cadrul MF sau ANAF învestită cu soluționarea cauzei pentru care au fost emise opinii contrare;
b) structura din cadrul MF sau ANAF care a constatat aplicarea neunitară a legislației fiscale și procedural-fiscale;
c) oricare dintre organele fiscale/instituțiile publice ce administrează creanțe fiscale aflate în conflict.

Comisia se întrunește lunar, la datele stabilite de președintele acesteia, și adoptă decizii numai în prezența membrilor săi. Comisia nu se întrunește dacă, pe baza datelor din Registrul de evidență a solicitărilor de înscriere pe ordinea de zi a Comisiei fiscale centrale, Compartimentul informează președintele Comisiei că nu există sesizări pentru care trebuie emise decizii.

Soluțiile se adoptă prin emiterea de decizii ale Comisiei prin intermediul cărora se stabilește modul de aplicare a legislației fiscale și procedural-fiscale în cazurile ce fac obiectul sesizărilor.

Deciziile emise de Comisie conform art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.059/2021 se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor. Deciziile Comisiei aprobate prin ordin al ministrului finanțelor sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a prevederilor legale aplicabile în cauza pentru care s-a adoptat decizia.

Deciziile de aplicare unitară a legislației fiscale și a celei procedural-fiscale, emise de Comisie, nu produc efecte asupra actelor administrative fiscale rămase definitive în sistemul căilor de atac și nu au valoare de date suplimentare în sensul art. 128 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Modificarea titlului VII - TVA din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

In Monitorul oficial nr. 878/2021 a fost publicata Hotărârea nr. 928/2021 pentru modificarea și completarea titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

luni, 4 octombrie 2021

Alocația de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2

In Monitorul oficial nr. 876/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.863/2021 privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare, după data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății (3 septembrie 2021), beneficiază de o alocație de hrană în valoare totală de 100 de lei, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie, respectiv 5 tichete în valoare de 20 lei fiecare.

Tichetele de masă se acordă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare de către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie, respectiv ambulatoriile de specialitate, în cadrul cărora a fost efectuată ultima doză, în baza registrului de evidență operat de către aceste unități, în acest scop.

În cazul în care persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare refuză primirea tichetelor de masă, opțiunea acestora se consemnează de către personalul centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate în registrul de evidență.

Prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021

In Monitorul oficial nr. 866/2021 a fost publicata Hotărârea nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Începând cu data de 10 septembrie 2021 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării. 

Pe durata prevăzută mai sus măsurile de prevenire și control ale infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 la hotarare - "Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns";
b) anexa nr. 2 la hotarare - "Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților";
c) anexa nr. 3 la hotarare - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".

Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Procedura de înregistrare în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile sau efectuează vânzări de bunuri la distanță

In Monitorul oficial nr. 853/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1387/2021 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile sau efectuează vânzări de bunuri la distanță, precum și pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314, art. 315 și art. 315^2 din Codul fiscal, în situația în care România este stat membru de înregistrare, precum și pentru modificarea unor prevederi procedurale.


luni, 27 septembrie 2021

Loteria de vaccinare

In Monitorul oficial nr. 834/2021 a fost publicata Ordonanța nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății.

Acesta ordonanta aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură pentru încurajarea vaccinării. Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.

Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani persoanelor cu schemă completă de vaccinare. Premiile în bani acordate potrivit prezentului articol se supun regimului fiscal aferent veniturilor din premii reglementat la cap. VIII - Venituri din premii și din jocuri de noroc din titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Extragerile sunt organizate de către Compania Națională «Loteria Română» - S.A. și sunt efectuate în prezența Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor, din care fac parte câte un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al Ministerului Sănătății, respectiv al Companiei Naționale «Loteria Română» - S.A., cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. Plata câștigurilor se face de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Compania Națională «Loteria Română» - S.A., în maximum 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.

Persoanele cu schemă completă de vaccinare, după emiterea certificatului de vaccinare pe baza numelui, prenumelui și CNP-ului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, se pot înscrie pentru participarea la Loteria de vaccinare pe site-ul https://certificatcovid. gov.ro. 

Condițiile privind înscrierea pe site-ul de vaccinare sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale. Înscrierea persoanelor reprezintă acceptul acestora pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016. Datele cu caracter personal sunt prelucrate și utilizate de către Ministerul Sănătății și Compania Națională «Loteria Română» - S.A. și stocate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale în scopul înscrierii persoanelor cu schemă completă de vaccinare, a extragerii, validării și acordării premiilor, numai pe durata necesară aplicării prevederilor prezentei ordonanțe.


Alocația de hrană în valoare totală de 100 lei pt. persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19

In Monitorul oficial nr. 834/2021 a fost publicata Ordonanța nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății.

Potrivit acestei ordonante persoanele care se vaccinează dupa data de 3 septembrie 2021 împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie, care au caracteristicile fizice și valorice prevăzute de cap. II - Tichete de masă din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare. Tichetele de masă vor putea fi emise fără datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora.

Alocația de hrană, sub forma tichetelor de masă reprezintă venit neimpozabil pentru persoanele fizice, conform art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Tichetele de masă se achiziționează de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Comunicarea cu ANAF prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente va fi obligatorie

In Monitorul oficial nr. 832/2021 a fost publicata Ordonanța nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale.

O.G. nr. 11/2021 introduce de la 01/03/2022 obligația pentru contribuabili/plătitori persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale de a transmite cererile, înscrisurile sau orice alte documente organului fiscal central prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor/A.N.A.F.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

Constituie contravenții următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a fișierului standard de control fiscal;
b) depunerea incorectă ori incompletă a fișierului standard de control fiscal.

Contravențiile se sancționează astfel:

- cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. a) de mai sus;
- cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. b) de mai sus.

Totusi nu se sancționează contravențional:

a) persoanele care corectează fișierul standard de control fiscal până la termenul legal de depunere a următorului fișier;
b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează fișierul standard de control fiscal ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.

Obligația de depunere a fișierului standard de control fiscal

In Monitorul oficial nr. 832/2021 a fost publicata Ordonanța nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale.

O.G. nr. 11/2021 introduce de la 01/01/2022 obligația de depunere a fișierului standard de control fiscal.

Contribuabilul/Plătitorul are obligația de a depune la organul fiscal central o declarație cuprinzând informații din evidența contabilă și fiscală, denumită fișierul standard de control fiscal.

Fișierul standard de control fiscal se depune în format electronic, la termenul stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.

În cazul în care depunerea fișierului standard de control fiscal nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea sa, data înregistrării fișierului valid este data din mesajul transmis inițial cu condiția depunerii de către contribuabil/plătitor a unui fișier valid în termen de 5 zile lucrătoare.

Natura informațiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, precum și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să depună fișierul standard de control fiscal se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.