vineri, 20 ianuarie 2023

Noul formular la declaraţiei informative 205 privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit

În Monitorul oficial nr. 47/2023 a fost publicat Ordinul nr. 18/2023 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 179/2022 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit" şi 207 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi", in vigoare de la 17 ianuarie 2023.

Noul formularul prevazut de acest ordin se utilizează pentru declararea, pe fiecare beneficiar de venit, a impozitului aferent veniturilor cu regim de reţinere la sursă, precum şi a câştigurilor/pierderilor din investiţii, realizate începând cu anul 2022.

Procedura privind înregistrarea online în vederea accesării Registrului beneficiarilor reali ai asociațiilor și fundațiilor, de către autoritățile care au competență de supraveghere și control, organele judiciare, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și entitățile raportoare

În Monitorul oficial nr. 44/2023 a fost publicat Ordinul nr. 5.745/C/2022 pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea online în vederea accesării Registrului beneficiarilor reali ai asociațiilor și fundațiilor, ținut de Ministerul Justiției, de către autoritățile care au competență de supraveghere și control, organele judiciare, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și entitățile raportoare.

În baza prevederilor art. 19 alin. (9) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile din Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor pe care autorităţile competente şi entităţile raportoare le pot consulta sunt:

a) numele şi prenumele;
b) luna şi anul naşterii;
c) naţionalitatea şi ţara de reşedinţă ale beneficiarului real;
d) informaţii privind natura şi amploarea interesului generator de beneficii deţinut (dacă a fost declarat).

Din Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor se pot filtra informaţii de tipul:

a) beneficiarii reali ai unei asociaţii sau fundaţii;
b) calitatea de beneficiar real al unei persoane fizice/juridice în una sau mai multe asociaţii/fundaţii.

Accesul la datele din Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, prevăzute la art. 19 alin. (9) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, este asigurat, în conformitate cu respectarea normelor privind protecţia datelor cu caracter personal, autorităţilor competente şi entităţilor raportoare, cu condiţia înregistrării online şi a transmiterii unei cereri:

a) în care solicitantul va indica, în mod detaliat:

(i) calitatea în care solicită acordarea accesului la Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor (de exemplu, "evaluator autorizat");
(ii) temeiul legal aplicabil [de exemplu, "conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 129/2019]. Această cerinţă este impusă de necesitatea individualizării instituţiei solicitante, în vederea verificării regimului juridic aplicabil din perspectiva naturii informaţiilor la care se acordă acces, potrivit legii;
(iii) adresa/adresele de e-mail la care se solicită Ministerului Justiţiei comunicarea linkului şi a credenţialelor de acces la Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor;
(iv) numele şi funcţia persoanelor desemnate/împuternicite să primească informaţiile prevăzute de lege;

b) care se va încărca la rubrica "Încarcă cerere/plângere/sesizare (*)" din Formularul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei la adresa https://www.just.ro/formular-petitie, în format pdf, şi va fi însuşită prin semnătură electronică calificată de către reprezentantul legal al autorităţii competente sau al entităţii raportoare solicitante.

Accesul la Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor este asigurat, cu titlu gratuit, fără nicio restricţie şi fără a alerta persoana în cauză, autorităţilor competente şi entităţilor raportoare, în urma înregistrării online pe site-ul Ministerului Justiţiei şi după verificarea îndeplinirii condiţiilor.

După validarea solicitării de acces la Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor de către personalul desemnat din cadrul Serviciului relaţii cu publicul, se comunică solicitantului, de pe adresa de e-mail rbrinstitutii@just.ro, linkul şi credenţialele (parola) pentru accesarea Registrului beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor se actualizează lunar, la sfârşitul fiecărei luni, la data publicării versiunii actualizate, urmând să fie comunicate de Direcţia tehnologia informaţiei Serviciului relaţii cu publicul noile credenţiale de acces ce vor fi valabile până la finalul următoarei luni calendaristice, în scopul informării solicitanţilor.

Credenţialele se vor comunica lunar, pentru o perioadă nedeterminată, la adresele de e-mail menţionate în cerere. Ministerul Justiţiei va solicita reconfirmarea adreselor de e-mail atunci când consideră necesar.

În paralel cu credenţialele de acces la Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, solicitanţii ce se încadrează în categoriile prevăzute la art. 19 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, vor primi în mod suplimentar, în scopul identificării corecte şi complete a beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor, şi acces la Registrul naţional ONG, în mod nerestricţionat, inclusiv privind rubricile 7 "asociaţii" şi 10 "conducere, reprezentanţi", pe lângă toate celelalte informaţii publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei la rubricile "Registrul naţional al asociaţiilor", "Registrul naţional al fundaţiilor", "Registrul naţional al federaţiilor" deschise publicului.

Eventualele discrepanţe identificate în datele privind beneficiarii reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor pot fi raportate către Ministerul Justiţiei de autorităţile competente sau entităţile raportoare, prin utilizarea aceluiaşi Formular de contact pus la dispoziţie pe site-ul Ministerului Justiţiei la adresa https://www.just.ro/formular-petitie. Raportarea, verificarea, înregistrarea şi soluţionarea discrepanţelor identificate în Registrul beneficiarilor reali vor face obiectul unui ordin al ministrului justiţiei.

Termenul de verificare a solicitărilor privind credenţialele de acces la Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor şi de comunicare a acestora este de maximum 3 zile de la comunicarea cererii către Ministerul Justiţiei prin intermediul formularului online.

Ulterior înregistrării în sistem şi a primirii credenţialelor de acces, Registrul beneficiarilor reali ai asociaţiilor şi fundaţiilor poate fi accesat de către reprezentanţii autorităţilor competente/entităţilor raportoare, oricând, în timp real.

Panourile fotovoltaice, panourile solare termice si sistemele de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă au cota de TVA de 5%

În Monitorul oficial nr. 40/2023 a fost publicata Legea nr. 39/2023 pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, in vigoare de la 16 ianuarie 2023.

Potrivit acestei legi, cota de TVA de 5% se aplica si pt:

- livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de PM stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică şi de abrogare a Directivei 2010/30/UE, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluţiilor complete, după caz;

- livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de PM stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluţiilor complete, după caz, destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale.

Termenele de pastrare a memoriei fiscale si a documentelor prevazute de OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

În Monitorul oficial nr. 36/2023 a fost publicata Legea nr. 36/2023 pentru modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, in vigoare de la 15 ianuarie 2023.

Potrivit acestei legi, memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale, care este un dispozitiv unic inscriptibil din modulul fiscal, trebuie să permită obligatoriu acumulări progresive ale datelor, fără ca acestea să poată fi modificate sau şterse, si de asemenea trebuie sa permita conservarea în timp a acestora pe o perioadă de 5 ani.

Registrul special şi raportul fiscal de închidere zilnică sunt documente avute în vedere de către organele fiscale cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. Registrul special, precum şi rapoartele fiscale de închidere zilnică se arhivează şi se păstrează pe o perioadă de 5 ani, calculaţi de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exerciţiului financiar în care au fost emise. Obligaţia privind arhivarea şi păstrarea raportului fiscal de închidere zilnică pe o perioadă de 5 ani nu se aplică operatorilor economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale care, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2^1 ) din OUG nr. 28/1999, nu înglobează constructiv dispozitivul de imprimare.

Operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale, la umplerea memoriei fiscale, atunci când aceasta trebuie înlocuită ca urmare a defectării, ori când nu mai poate fi folosită de către utilizatori din diverse motive, precum şi în cazul în care aceştia îşi încetează activitatea, sunt obligaţi să asigure păstrarea şi arhivarea memoriilor fiscale pentru o perioadă de 5 ani calculaţi de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exerciţiului financiar în care au fost întocmite.

Termenul de păstrare al documentelor financiar-contabile

În Monitorul oficial nr. 36/2023 a fost publicata Legea nr. 36/2023 pentru modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, in vigoare de la 15 ianuarie 2023.

Persoanele obligate sa conduca contabilitatea, prevăzute la art. 1din Legea contabilităţii nr. 82/1991, care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor au obligaţia să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice timp de 5 ani calculaţi de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exerciţiului financiar în care au fost întocmite.

De asemenea, registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor obligate sa conduca contabilitatea, prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/199, timp de 5 ani calculaţi de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exerciţiului financiar în care au fost întocmite, inclusiv pentru statele de salarii.

Regimul fiscal al abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic

În Monitorul oficial nr. 36/2023 a fost publicata Legea nr. 34/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, in vigoare de la 15 ianuarie 2023.

Potrivit acestei legi sunt cheltuieli deductibile limitat la calculul venitului net anual din activităţi independente si contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, precum şi contravaloarea abonamentelor, oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Totodata, nu reprezintă venit impozabil în înţelesul impozitului pe veniturile din salarii, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii, nici contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum şi contravaloarea abonamentelor, oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Impozitul lunar pe veniturile din salarii se calculeaza prin deducerea din venitul brut si a contravalorii abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum şi contravaloarea abonamentelor, oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajaţi, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual. Abonamentul vizează servicii furnizate angajatului şi/sau oricărei persoane aflate în întreţinerea sa, aşa cum este definită la art. 77 alin. (3), în limita aceluiaşi plafon, indiferent de numărul de persoane.

De asemenea nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale si al contribuţiilor de asigurări sociale de sanatate nici contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum şi contravaloarea abonamentelor, oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

În Monitorul oficial nr. 31/2023 a fost publicata Circulara nr. 1/2023 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, in vigoare de la 11 ianuarie 2023.

Începând cu data de 11 ianuarie 2023, nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României este de 7,00% pe an.

Vechimea în muncă a titularului cabinetului medical individual

În Monitorul oficial nr. 30/2023 a fost publicata Legea nr. 28/2023 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, in vigoare de la 14 ianuarie 2023.

Potrivit acestei legi, perioada în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medicale este asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care medicul titular a avut suspendată calitatea de membru al CMR, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) serviciile medicale furnizate de medicul titular au produs venituri nete în anul de referinţă a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;
b) a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute la lit. a).

Totodata, perioada în care titularul cabinetului medical individual a furnizat servicii medico-dentare este asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care medicul titular a avut suspendată calitatea de membru al CMSR, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) serviciile medico-dentare furnizate de medicul stomatolog titular au produs venituri nete în anul de referinţă a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;
b) a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat aferente perioadei prevăzute la lit. a).

Se modifica Codul Muncii

În Monitorul oficial nr. 30/2023 a fost publicata Legea nr. 26/2023 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 şi a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, in vigoare de la 14 ianuarie 2023.

Potrivit acestei lei, in cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvenţă, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaţilor, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care să ateste activitatea desfăşurată de aceştia, să înceteze şi să transmită în registrul general de evidenţă a salariaţilor încetarea contractelor individuale de muncă.

Procedura de stabilire a TVA datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului UE, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k^1 ) din Codul fiscal

În Monitorul oficial nr. 29/2023 a fost publicat Ordinul nr. 2559/2022 privind aprobarea Procedurii de stabilire a taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k^1 ) din Codul fiscal, dar destinația bunurilor/serviciilor a fost schimbată, precum și a modelului și conținutului unor formulare, in vigoare de la 10 ianuarie 2023.

Ordinul aprobă procedura care se utilizează pentru stabilirea, de către organul fiscal competent, a taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), de către Comisia Europeană sau de către o agenţie ori un organism înfiinţat în temeiul dreptului Uniunii Europene, care au achiziţionat bunuri sau servicii în scopul îndeplinirii sarcinilor care le sunt conferite prin dreptul Uniunii Europene pentru a combate pandemia de COVID-19 şi care informează organul fiscal cu privire la schimbarea destinaţiei bunurilor/serviciilor pentru a căror livrare/prestare s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k1) din Codul fiscal.

Acest ordin aprobă si modelul şi conţinutul următoarelor formulare:

a) "Referat privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenţie ori un organism înfiinţat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k1) din Codul fiscal, dar destinaţia bunurilor/serviciilor a fost schimbată";

b) "Decizie privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenţie ori un organism înfiinţat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k1) din Codul fiscal, dar destinaţia bunurilor/serviciilor a fost schimbată";

c) "Decizie de anulare a deciziei privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenţie ori un organism înfiinţat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k1) din Codul fiscal, dar destinaţia bunurilor/serviciilor a fost schimbată";

d) "Decizie pentru îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul Deciziei nr.........../.......... privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenţie ori un organism înfiinţat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k1) din Codul fiscal, dar destinaţia bunurilor/serviciilor a fost schimbată".