miercuri, 27 octombrie 2021

Procedura de decontare a sumelor pentru plata indemnizației pentru fiecare zi liberă acordată în condițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2

În Monitorul oficial nr. 972/2021 a fost publicat Ordinul nr. 391/2021 privind aprobarea Procedurii de decontare a sumelor pentru plata indemnizației pentru fiecare zi liberă acordată în condițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, a documentelor justificative, precum și a modelului acestora.

Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației pentru fiecare zi liberă acordată în condițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, angajatorii depun la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București în a căror/cărei rază teritorială aceștia sau sucursalele/punctele de lucru ale acestora, după caz, își desfășoară activitatea o cerere care va fi datată și semnată de reprezentantul legal.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente justificative:

a) lista angajaților care au beneficiat de zilele libere, precum și indemnizația acordată pe această perioadă, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la procedură;
b) copii de pe statele de plată și pontajele din care să reiasă acordarea indemnizației pentru fiecare zi liberă;
c) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al angajatorului prin care se atestă că lista prevăzută la lit. a) conține persoanele care îndeplinesc condițiile reglementate de ordonanța de urgență, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la procedură;
d) dovada plății impozitului și contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și a contribuției asiguratorii pentru muncă aferente indemnizației pentru fiecare zi liberă.

Cererea și documentele justificative se transmit de către angajatori electronic sau în format letric la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în termenul de 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu